Peste 18 milioane de români sunt chemați la urne duminică, 25 mai, pentru a-și alege europarlamentarii pentru următorii cinci ani, secțiile de votare fiind deschise de la ora 7.00 până la ora 21.00. Deși importanța acestor alegeri este una ridicată din perspectivă europeană, la nivel național are o altă conotație: pregătirea alegerilor prezidențiale din noiemrbie. Nu puțini lideri au definit ziua de 25 mai drept moment-cheie în stabilirea unui candidat pentru Cotroceni sau pentru a definitiva strategia pentru prezidențiale.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat că dacă la alegerile europarlamentare liberalii nu vor câștiga minim 20% dintre voturi, atunci își va da demisia din fruntea partidului. În aces caz, președinția PNL ar fi preluată de Klaus Iohannis care, de altfel, se clasează destul de bine în sondaje.
Potrivit ultimului sondaj CSOP, realizat la comanda ziarului Adevărul, Klaus Iohannis ar fi singurul candidat care i-ar face față lui Victor Ponta, având de recuperat doar trei procente.
Până acum, candidatul oficial al PDL este fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, însă sondajele nu îl clasează foarte bine.
Mai degrabă românii l-ar prefera pe președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, care și-a și anunțat intenția de a intra în cursa pentru Cotroceni.
Noul înființat Partid Mișcarea Populară nu și-a stabilit un candidat oficial. Pe lista scurtă, Elena Udrea, Emil Boc sau chiar fostul șef de la DNA, Daniel Morar.
În același timp, atât liderii PDL, cât și liderii PNL, au subliniat, mai ales în ultima vreme, nevoia unui candidat unic al dreptei la prezidențiale, care să fie susținut de toate partidele de dreapta, capabil să-l învingă pe Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni.